miercuri, iulie 29, 2009

Dovlecel cu kaizer si cu paste



Am vazut zilele trecute la Amalia ( http://amalia-mylife.blogspot.com/ ) ca a facut reteta de paste cu dovlecel, si am zis sa incerc si eu ceva paste cu dovlecel si cu ce mai aveam prin casa!

sa va spun cum l-am facut :)

prima data am pus la fiert apa pentru paste si cand a inceput sa fiarba apa, am pus pastele, cu niste sare de mare si putin ulei.

Separat:

am calit o ceapa medie, in putin ulei de masline

in timp ce am pregatit celelalte legume.





pentru ca am avut un dovlecel prea mai mare , l-am facut doar jumatate.

am pus ceapa la calit, si imediat dupa aceea, kaizerul, cam 200grame.



dovlecelul l-am taiat si cu o lingura am scos miezul.
am taiat dovlecelul cubulete destul de mici si pana l-am pus in tigaie, l-am lasat in putina sare de mare.



am adaugat dovlecelul peste kaizer si un ardei mare, gras si galben :)

apoi am adaugat doua rosii medii, taiate marunt



am turnat 3 linguri ( linguri, nu polonice ) de apa fiarta de la paste si am turnat peste legume,

apoi multa, multa smantana.

si o jumatate de ardei iute de tot :)





condimente am folosit : sare de mare
piper
putin condiment de chilli




a iesit o nebunie de mancare!!!



in jumatate de ora dupa ce a fost gata, toata era mancata, abia am mai avut o portie ca sa pot face poze pt blog :)

daca doriti, puteti sa puneti si cascaval.

eu nu am pus de data asta, ca mi se parea ca gustul dovlecelului nu se potriveste cu cascavalul,

dar o sa incercam data viitoare :)




Pofta buna de tot!!!

Costite bune,bune!









Sintem pofticiosi mereu de aceste costite ,asa ca iata de ce avem nevoie:

-costite de porc(carnoase,cu putina grasime)
-piper,
-boia de ardei dulce+iute,
-chilli
-sare de mare,
-o crenguta de cimbru,
-o crenguta de busuioc,
-o capatina de usturoi,
- ulei de masline,
-secretul gustului(grija sa nu puneti mult ca are si sare de mare!

Intr-un bol de portelan amestecam:

usturoiul dat pe razatoarea mica,

boiaua,

piperul,

sarea de mare,

ulei de masline (putin)

condiment "secretul gustului"

pina amestecul devine omogen,

turnam si putina apa calda,cu aceast amestec ungem costitele,

ce ramane turnam deasupra, punem costitele astfel preparate acoperite cu o folie in frigider citeva ore bune(eu le-am tinut 24 ore)


Pentru ca am vrut si garnitura iata ce am facut:am taiat cartofii curatati de coaja,

2 morcovi,

un ardei galben,

ardei iute,

rosii,

frunze de patrunjel-care au fost bine spalate le-am taiat si le-am pus intr-o punga rezistenta la cuptor, am turnat si o cana de apa cu secretul gustului,

am legat punga si am facut cu o scobitoare 8 gauri!

asa pregatite le-am pus intr-o tava la cuptor cam o ora si un sfert ,

asta depinde cum va merge cuptorul(al meu are presiunea cam mare)

cu 1o min.inainte de a fi gata puteti taia punga si inlatura deasupra ca sa se poata rumeni costitele!

s-a format acolo un sos f.bun!


Pofta,pofta buna!







luni, iulie 27, 2009

duminică, iulie 26, 2009

Omleta cu spanac :)





O omleta delicioasa, foarte simplu de facut, un mic dejun mai neobisnuit.

eu am facut-o din 4 oua, deoarece mancam doar doua persoane din ea.

nu are nevoie de cantitati exacte, se face dupa ochi.

am batut bine ouale, am pus sare si piper, am pus si vreo 3 linguri de spanac gata fiert, dar nu maruntit.

am pus compozitia in tigaia incinsa, cand s-a prajit pe o parte am intors-o cu grija, sa nu se rupa, apoi am servit-o cu legume proaspete :)

vineri, iulie 24, 2009

BUCURIE!


Bucuria vine uneori si da asa peste tine de la cei
dragi!Asemenea bucurie am si eu azi de la fata mea!

luni, iulie 20, 2009

Catelusa mea, Milli

Un personaj care face parte din familie :)

Ea se numeste Milli si este rasfatata casei, se poate vedea si din poze!



... catre lumea viselor!



mereu atenta, este un paznic bun!


vineri, iulie 17, 2009

Sos tzatziki



Un sos racoritor si f.bun,pe care eu il fac des mai ales vara!avem nevoie de:

-castraveti
-iaurt
-smintina
-usturoi
-sare de mare
-piper
-marar
Iata cum se face:usor zic eu castravetii ii curatim de coaja, ii dam pe razatoarea mare si ii stoarcem dupa ce facem sosul! iaurtul din acela de buna calitate si smintina aceleasi cantitati (poate eu pun mai multa smintina) usturoi dat pe razatoarea mica, se amesteca bine se pune sarea, piper daca vreti si incorporam castravetii care i-am stors putin de zeama lor, si marar taiat marunt! atit si gata, noi ii folosim de regula la cartofii pai(fiecare are castronelul lui si incingem cartofii pai in sos,da asa cu mina! ha,ha)








SALATA DE VINETE


O salata care e pe primil loc pt.mine si fam.mea e cea de vinete!si pt.multi dintre voi!asai?ia sa vedem cum o pregatim:vinetele alese asa pe sprinceana:lucioase si sanatoase!le coacem pe flacara de la aragaz fara plita,le intoarcem din cind in cind pina sau copt apoi le punem intrun ziar si la punem intrun castron mai mare!(coapte asa pe flacara sint cel mai gustoase incercati!!merita)le lasam puna se racesc putin apoi le curatim asa:intrun castronel punem apa rece si cu mina inmuiata in apa decojim,puse pe un fund de lumn la scurs putin apoi tocate cu un tocator de vinete de lemn!adunate in castron!se face separat o maioneza obisnuita(nu din comert)sare,piper, si se taie o ceapa marunt de tot(sau data pe razatoarea minca si stoarsa bine)se amesteca toate la un loc si gata!o salata pe cinste !!!se unge pe piine si se taie rosii neaparat de gradina(nu de sera)si ardei!eu cind fac prima data in an vinete nu pun maioneza de loc si atunci o amestec bine cu putin ulei+ceapa+usturoi cui ii place!

sâmbătă, iulie 11, 2009

O! PRIMUL PAS! Bine ati venit pe aici pe la mine!!!

poate nici eu nu credeam mai demult ca eu voi avea un blog,dar iata am indraznit ,timid,stingaci si nicidecum sa gindesc ca va fi ceva beton din blogul meu!va fi simplu.

Este o bucurie si o pasiune pt.mine sa vad pe fetele( o data le voi enumera) astea grozave cit de minunate,interesante,apetisante bloguri au!

Dragilor bine ati venit din inima si fiti toleranti si ingaduitori cu o mamica care are ca pasiune si gatitul....mai vorbim noi ....si tolerati-ma si nu ma criticati prea aspru ca nu le stiu pe astea cu blogurile.

Vreau in putinul timp in care este liber calculatorul si coincide cu timpul meu sa invat si sa-l fac mai bine,mai placut voua ce cu drag va primesc aici poate in saracaciosul meu blogulet!!!