vineri, mai 21, 2010

Sfinţii Constantin şi Elena...



Sfinţii Constantin şi Elena

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Constantin cel Mare, împărat roman (306-337), a devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. În ziua premergătoare luptei cu Maxenţiu, în anul 312, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă şi o inscripţie: "In hoc signum vinces" (prin acest semn vei birui). Împăratul va însemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci şi va intra biruitor în Roma.

Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a creştinismului, acesta devenind religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare.
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi, deci, din veci cu El. La Sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţa (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Sfîntul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormîtat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantin Chlorus, la îndemnul împăratului Diocleţian, divorţează de împărăteasa Elena. Acesta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Christos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Christos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfîntului Mormînt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locăşuri. Peste 1.800.000 de români poartă frumoasele nume de Constantin şi Elena!
sursa:www.ziarultricolorul.ro

Tuturor care poarta frumoasele nume de : Constantin si Elena: La multi ani!

4 comentarii:

  1. Şi eu mă număr printre sărbătoriţii zilei de azi, aşa că îţi mulţumesc! :D
    Te pup!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Zenna,da?
    La multi ani!
    Te pup cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. frumoase postarile astea ale tale! multam fain!

    RăspundețiȘtergere
  4. Zazuza,unde mi-ai fost?mi-ai lipsit!
    Multumesc a fost cu drag!
    Te pup si o seara linistita!

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa comentați!
Anonimi : nu va obosiți sa comentați , nu veți fi luați în seama.